Cine ce unde cand sau cum

Cand esti singur prin lume si iti imparti timpul intre 5 aeroporturi, vreo 4 camere de hotel si vreo 2-3 rataciri pe strazi pustii (sau nu), ajungi sa gandesti numai tampenii. Nu ca nu ai fii bun in general la capitolul asta... dar de data asta cam dau pe din-afara. E o abundenta care te ia si pe tine prin surprindere si nu stii prin ce plapumi sa te ascunzi ca sa nu le mai faci fata.

Singuratatea este un lucru care nu face parte din meniul zilnic pentru multi dintre noi. Si chiar daca ar face parte, ne-ar costa mult prea mult pe noi si pe ai nostri, o achizitionare temporala. Dar cu toate ca ne-o dorim atat de mult, cand vine in valuri lungi si dese, incepe sa nu mai fie asa de placuta. Si uite asa ajunge ea sa se transforme din obiect de lux in obiect de reciclat...

Singur esti cand esti de fapt inconjurat de zeci de oameni. Fiecare in parte poarta un chip necunoscut, trist sau vesel, crispat sau relaxat, de culoare alba, neagra sau cafenie, un telefon mobil agatat de o ureche pe post de accesoriu modern si geanta de laptop pe umar pe post de bagaj indispensabil (la naiba cu social networkingul...)

Toti au un singur numitor in comun: singuratatea. Confirmarea vine cand ai un contact vizual. Cei care vorbesc frenetic undelor mobile de telefonie sunt doar o categorie mai speciala; ei inca nu o accepta... dar tot acolo ajung, stiu eu. Mai este cate unul care vrea el sa fie mot si nu isi scoate nasul din vreo carte sau mai stiu eu ce ziar economico-financiar. Nu-i nimic, toate au un sfarsit happy or not.
Pare agitatie multa, dar de fapt nu e nimic. Toti isi rontaie gandurile in tacere. Le pun mai la o parte, le mai arunca in stanga sau in dreapta, isi mai arunca si ochii in jurul lor, iau gandurile de la capat, asteapta, rumega iar, rationeaza mai mult, mai privesc o unghie, o rontaie si pe ea, stau picior peste picior, isi apara ego-ul de invadatori ... deci da, toti sunt singuri si gandesc.

Toti raspund la una dintre intrebarile cine ce unde cand sau cum. E regatul lor. Acolo nimeni nu poate sa intre si nimeni nu poate sa ii ia la rost. Acolo e singuratatea.
Si tot asa cum au venit, pleaca. Cu aceleasi miscari, cu personalitate si specific.

Pentru toti acei ei, spunea el candva:

"Vai de cel care dupa ce deschide usa camerei seara nu are cui spune: Buna seara."
Octavian Paller