Asta auzeam cu jumatate de ureche la ultima bere bauta in cerc restrans.
"Da, frate, asa e!" venea si replica si eu o auzeam cu cealalta jumatate a aceleiasi urechi.
Si printre hohote de ras, se aprobau unii pe altii si mie mi se infiripa timid ideea ca eu o sa am... Si na, ca am... acuma exist! a? mai poti sa zici ceva? ha ha ha
Eu exist, tu ce faci?
Adicatelea daca tai negatiile din cele doua propozitii, concluzionez ca: am blog, deci exist!
Si uite asa a ajuns faimosul "Cogito ergo sum" in secolul 21. Atatea transformari a suferit saracul ca aproape i s-a pierdut si esenta.
Mai gandim noi ca sa existam? Pur si simplu de placerea de a gandi?
Mai isi aduce aminte cineva si inceputul acelui faimos concept? (eu, soptind de prin clasele de liceu - "Dubito, ergo cogito"). Mai ne indoim noi de una si de alta?
Si continuarea intrebarilor:
Mai (ne) simtim? Cum?
Mai (ne) gandim? La ce?
Mai (ne) (in)credem? In cine?
Mai (ne) acceptam mult? De ce?
Mai (ne) miscam? Incotro?
Mai (ne) visam? Ce?
Mai (ne) daruim? Cui?
Mai (ne) plangem? Cat timp?
Mult, mult prea multe intrebari in prea multe combinatii...
Concluzie:
==========
Frate, am blog, deci exist!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bravo, bravo. Frumos post.
RăspundețiȘtergereAcum a venit momentul sa si comentam, ca asa e in "blogosfera" - postezi si comentezi.
Gandim, gandim, cateodata prea mult la lucrurile neinsemnate, altadata prea putin la lucrurile importante. Si uite asa zboara timpul.
Si pentru a mai bate campii putin raspund si la intrebari.
Ne simtim obositi si mereu pe fuga. Simtim dragostea celor din jur, dar nu reactionam cum ar trebui.
Ne gandim la copii, la nepoti, ne gandim la vara caci de abia s-a incheiat. Ne gandim la cariera. Ne gandim la altii. Ne gandim la noi. Gandim "cum zboara timpul?"
La capitolul incredere e mai dificil, selectia persoanelor de incredere e un proces lung, si cand se incheie persoana aceea pleaca, caci s-a plictisit sa astepte sa-i acordam increderea.
De la persoanele iubite acceptam multe, de la prieteni la fel. Pentru noi avem multe planuri de schimbare, dar toate incep maine, asa ca deocamdata ne acceptam asa cum suntem.
Ne miscam cu talent, dusi de val :). Candva o sa-l calarim.
Visam. Visam noaptea, visam ziua. Visam la zapada, la partie, la vinul fiert de la poale, la sanius si patinoar. Visam la palmieri, la plaja fierbinte, la cocktail-ul exotic si la ... o viata perfecta.
Daruim un zambet, o vorba buna, o mangaiere, o cafea. Nu prea mult, sa nu se prinda ca avem o slabiciune. Am putea darui mai mult, dar doar noi?
Toata ziua, cat va fi viata de lunga. Chiar daca realizam ca suntem fericiti, suntem inconjurati de prieteni care tin la noi, plangem dupa cei care nu ne mai acorda atentie, plangem dupa un loc de parcare, un birou mai bine pozitionat, putina apa calda si dupa ora 5, putin aer, putina sanate, putin asfalt, mai multi bani, mai putine gropi. Plangem dupa putin timp pentru noi.
Invidiem gastele vecinului, caci sunt mai sanatoase si mai vesele.
Si plangem, pentru ca trebuie si sufletul spalat.
wow... asta da comentariu, de fapt este el insusi un post excelent :)
RăspundețiȘtergerefoarte frumos ai batut campii si ma bucur enorm ca postul asta te-a inspirat atat de mult la batut campii.
deci mai gandim, asta e bine.
si traim, asta e si mai bine.
o sa raspund si eu la intrebarile astea, pe rand si in timp... ca doar avem timp destul, nu? :)
sa ne auzim cu bine si sa ne vedem si mai cu bine.