Ca dupa atatea scene (sunt inca multe pe care nici macar nu le-am mai scris) am luat masina si mi-am bagat picioarele in carat bagaje, check-in-uri, stewardeze frumoase si amabile, orizonturi curbate si nu plate si orele lungi de asteptare. Apropo de asta, ma enerveaza la culme sa ma duc cu 2 ore inainte de plecare la aeroport.
Sa va spun pe scurt, adica ba nu, pe lung ultima aventura de plecat/venit cu avionul - e in functie de coltul lumii din care privesti povestea:
- nenea cu autobuzul nu a vrut sa ma ia din statia in care ma postai eu ca o primadona cu una bucata bagaj de 27 de kg (aveam sa aflu mai tarziu, la the fucking airport), una bucata bagaj (de mana i se spune) de 13 kg (tot mai tarziu, tot la the fucking airport), una bucata laptop plus geanta lui, cabluri, mouse si webcam (cred ca in jur de 7, nu am aflat si nu voi mai afla niciodata - la naiba), una bucata geanta neagra luata la reduceri dintr-un mall din bucuresti (asta ar trebui sa fie bagajul de cealalta mana, sau de picior ca acolo o tin in general cand zbor). Si persoana-mi ingrasata cu 2-3 kg dupa desfatari de ciocolata si goafre sau patiserie frantuzeasca - suma totala nu se spune. Cred ca s-a uitat el asa la mine, adica nenea cu autobuzul, si s-a gandit ca ii rup suspensiile cu atatea kilograme extra. Si mi-a facut nepasator cu mana ca nu, nu se poate aici cu ia-ma nene si a trecut mai departe. Noroc ca nenea cu taxiul m-a vazut mai slaba si nu si-a mai facut griji de overweight-ul meu (mda, la 40 de euro versus 3 euro autobuzul... mai zic si eu sa nu iti pese). Ca sa intelegeti - ma car cu toate kilogramele de bagaje vreo 10 minute ca sa ajung la statia de autobuz ca sa iau tot taxiul... Life is funny. In fine, ajung at some time la the fucking airport...
- tantili de la check-in, una bucata flamanda si una bucata frantuzoaica ma analizeaza pe mine si extrakilogramele mele cu doua fete de politiste (una bruneta si slaba, alta blonda si grasa) ce tocmai pun mana pe cel mai mare infractor. Flamanda, ca sa fiu rea si a naibii, era cat mine si bagajele mele la un loc si poate mai punem un bagajel de mana in plus da' ce sa-i zici ca ea e la putere, tac malc si inghit in sec cand imi dau verdictul - 140 de euro. Tac eu malc dar in gandul meu: Mai fetelor, v-a tampit caldura? (pe vremea aia era caldut pana si aici)... de unde puii mei sa va dau eu atatia bani?!? Chiar daca as avea, nu v-as da pe tampeniile voastre de politici de limita de bagaje de cala, de mana, de picioare sau de alti spanaci. Noroc ca nu avem si limita de kilograme corporale (sau, poate ar fi mai bine... poate m-ar fii determinat si pe mine sa nu mai mananc atat de mult... yeah, right). In fine, ma milogesc de ele, imi plang de mila, daca aveam fusta mi-o puneam si in cap ca tigancile iar ele, tantili, nimic. Nu nu si nu - 140 de euro sau bagajele raman aici. Pai cum asa? Cum sa imi las eu tonele de haine pe care nici macar nu le-am purtat, zecile de cutii cu ciocolata, sticlele de vin, tona de machiaje, demachiaje si alte carmazuri de zi, noapte, de fata, de corp, de ochi, de sub ochi si alte tampenii pe care le cara orice femeie cu ea intr-o calatorie si nu are nevoie de mai mult de jumate din ele? Nu las domne nimic aici. Ce aveti? Ele nimic... 140 de euro si poti sa pleci. Bine ma... cu frumuselul nu a mers, cu plansul de mila nu a mers... pai voi credeti ca eu sunt nascuta ieri?? Mai se pune ca sunt nascut si crescut in Romania ca un borfas de cartier? Pai cu mine va puneti voi ma??? Si zdrang mintea de roman se pune in functiune si gaseste si solutia - o prietena facuta pe loc, acolo la check-in, care s-a facut brusc cu un bagaj de mana. Mai golim cate ceva din bagajul al mare (ajungem cu el la numarul de kilograme optim) si nimeni nu mai are nimic de comentat. Deci doua fete pot suporta conform regulilor lor cate bagaje am crezut eu de cuviinta ca mi se permite numai si numai mie. Si uite asa, flamanda ramane cu grasimea, frantuzoaica cu prostia iar eu cu toate bagajele si 140 de euro neatinsi in buzunar si o prietena de check-in si mai tarziu de zbor si imbarcare (asta suna ca in bancurile alea cu un american, un rus si un tigan... hmmm... care oi fi eu)
- trec de check-in (finally - frantuzoaica, proasta, nu mai imi gasea rezervarea), ies afara, fumez trei tigari una dupa alta ca toata scena anterioara s-a lasat cu multe batai de inimi pe minut, ma intorc in aeroport si ma duc la verificarea bagajelor de mana, adica ultimul pas inainte de marea imbarcare. Bagaje de mana - 4 la mine ca prietena de la check-in si-a vazut de treaba ei. Acolo, proasta cum sunt imi uit telefonul in buzunar. Si cand sa trec pe sub poarta cea mareata ... BEEP BEEP BEEP dupa mine. Mi se spune sa trec deoparte. Ma intreaba care sunt bagajele mele... ii arat unei alte tanti (nu i-am putut determina nationalitatea) ca alea patru... se uita triplu la mine, ma intreaba "toate patru?" si eu raspund ca da dar sunt cu domnul din fata. Domnul nu a stiut niciodata ca a fost partenerul meu de la verificare. Si nici eu nu l-as mai recunoaste. Dar fraza asta i-a placut lui tanti si a zis "Ah, OK then, step aside." Ma verifica, ma pipaie, isi da seama ca nu sunt un suicide bomber si ma lasa sa plec. Phiu, am mai scapat de una. Plec.
- ma arunc terminata si epuizata pe o banca la boarding. Avionul asteapta calm dar zgomotos cu toate motoarele pornite sa imi arunc eu in inima lui toate extrakilogramele. Ma asez sa ma relaxez un pic. Gatul imi e uscat. Inima imi bate mai normal. Ma uit la geanta de laptop... laptop lipsa. BEEP BEEP BEEP in mintea mea acum tare de tot. L-am uitat la verificarea bagajelor - ca stiti ca trebuie scos din geanta lui ca sa vada ca nu e si el un suicide bomber. O iau de la capat cu bataile inimii in timp ce alerg disperata inapoi la verificare. Ajung, ma intreaba ce marca e si ce culoare. Il pusesera deoparte - probabil ca li se intampla des sa dea de zevzeci ca mine. In vartejul din capul meu, nimeresc numai culoare. Da parola o mai nimeresti? ma intreaba (cred) flamandul. Da da ... sigur. Haide, concentrare maxima ca se poate. Noroc ca laptopul porneste greu ca e la fel de prost ca mine. Pana porneste el, am timp sa ma reculeg si sa introduc corect parola. Bun, s-a terminat si asta... Ma intorc pe scaun. Ma arunc de-a dreptul epuizata. Imi trece prin cap sa mai verific daca mai am si portofelul dar renunt. La naiba, duca-se toate. Nu mai pot.
- la boarding, apare flamanda cea grasa. Ma simt ca un infractor. Ma ascund de ea. Incerc sa nu ma vada. Noroc ca apare si prietena de la check-in care pe care o rog sa se puna iar stapana pe bagajul meu de mana care temporar devine al ei. Flamanda si-a gasit alti romani de petrecanie chiar inainte sa ma imbarc eu. Colegul ei (asta e unul nou si mic de statura), nestiind nimic de mine, de existenta mea si de superbagajele mele, imi zambeste oficial si in sfarsit ma vad trecand prin tubul atasat de avion. Si ma vad si in avion. Prietena si-a adjudecat total bagajul de mana. Il pune la ea ca sa nu mai fie cine stie ce probleme si la aterizare. Romanii sunt romani nene oriunde. Daca pot, ajuta. Frantuzoaica cea proasta de la check-in s-a gandit sa imi faca si ea minimul rau posibil pe care il putea face - m-a plasat la coada cozii avionului - pe ultimul rand ca sa simt eu toate hurducaielile. In tarisoara noastra era cod galben de furtuni si ploi. Am simtit in toate venele turbulentele. Da mai conta? Eram in sfarsit in zbor spre casa.
- la zbor, dupa cum spusei, cod galben de furtuni si ploi in tarisoara noastra. Eram ca intr-o discoteca. Din toate directiile numai flash-uri de fulgere. Foarte frumos se vede. Dar sa nu stii ce sunt. Si ce se poate intampla. Le-a ocolit cat a putut nenea pilotul. Le-a ocolit de vreo 30 de minute intarziere. Cred ca ii placea spectacolul. Si mie imi placea. Parca eram in tagada. Dar ce mai conta? Eram in zbor spre casa.
- la aterizare - 28 de grade. La 12 noaptea. Mai conta? Da, conta in pana mea... ca d-abia am putut sa ma schimb de blugii care se lipisera de mine instantaneu. Eram acasa - la zapuseala si la caldura si la fierbinteala si la transpiratie si la romanii mei galagiosi si furiosi. Eh, ce mai conta? Eram, in sfarsit acasa, cu aceleasi kilograme de bagaje si de mine.
- la iesire, nimic. Aici chiar nu s-a mai intamplat nimic. No more flamande, no more frantuzoaice, doar romani neaosi.
Si uite asa, se termina povestea mea. De pe inca un alt aeroport. Caci asa m-am hotarat eu ca e mai bine sa alergi cu masina ca nebunu 3 zile decat sa mai zbori ca nebuna 3 ore. Sobolanul meu nu se plange - nici de viteza si nici de greutate. El vrea doar bani AKA fuel ca sa toarca. Si mergi nene cat te duce. Ca e no more fucking airport.
luni, 30 august 2010
duminică, 1 august 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)