Atacuri de panica

Cred ca sufar de ele. Cateodata. Neanuntate, nebinevenite, nedorite. Fara a avea nici o legatura cu starea, locul, ora. Nu-mi aduc aminte cand a aparut primul si incerc sa le ignor pe cele din copilarie caci atunci inca mai exista frica de bau bau. Dar cred ca au existat intotdeauna. Ma apuca pe strada, la birou, cand sunt singura sau nu, acasa... cam peste tot adica. Ceea ce e si mai ciudat e ca nu mi s-a intamplat niciodata ceva atat de grav incat sa ma traumatizeze pe viata. Deci nu au nici o explicatie. Cred ca doar am vazut prea multe filme... In fine, sa va spun.
Se intampla cateodata noaptea cand ma trezesc brusc din somn fara sa se fi intamplat ceva sau sa fi visat vreun cosmar. De altfel, foarte rar am cosmaruri. De altfel, foarte rar imi aduc aminte ce visez. Cu alte cuvinte, dorm bustean. Si despite this, ma trezesc asa in toiul noptii cu inima bubuind ca o bomba ce sta sa explodeze, tremurand, transpirata si cu sentimentul apasator ca ceva rau o sa se intample. De multe ori dau vina pe vreun zgomot care s-a auzit sau nu (deci nu garantez) drept pentru care nu mai pot sa adorm pe intuneric. Daca as avea suficient curaj, m-as da chiar jos ca sa verific toata casa... dar asa prefer sa stau in buncarul meu din plapumi si perne si sa ma consider intangibila in acel loc. Daca iti pui plapuma in cap nimic rau nu poate sa ti se mai intample. Dar daca iti pui plapuma in cap nu mai vezi nimic. Este contradictia care ma distrage pana trece starea de panica.
Se mai intampla cateodata la birou cand am aceelasi sentiment ca ceva groaznic urmeaza sa se intample. Acolo, nemaiavand siguranta buncarului de acasa, trebuie sa ma chinui sa ma calmez singura. Cum ar fi sa ma ridic brusc de pe scaunul meu si sa spun: "Sufar un atac de panica in momentul acesta. Sunt sigura ca ceva rau mi se va intampla in curand" si sa mai si incep sa tip sau sa ma agit haotic si nervos in stanga si in dreapta. Credeti ca a doua zi as mai avea birou unde sa ma intorc? Eu cred ca a doua zi m-as trezi direct intre 4 pereti albi si cu un nene sau cu o tanti vorbind calm si incet cu mine.
Se mai intampla cateodata si pe strada. Asta doar daca sunt singura. Doar asa mergand. Este suficient sa imi para ca cineva se uita mai ciudat la mine. Daca mai e si noapte, s-a terminat cu poezia. Asta vine sa mai si completeze frica mea nebuna de intuneric si de pustiu. Sunt atat de concentrata cateodata ca sa imi subminez aceste stari ca nu mai sunt nici atenta la ce se intampla in jurul meu. Odata, acum ceva ani, am trecut strada fara sa am habar ca trec o strada. Pe care strada, mai treceau si masini. Cu una dintre ele am avut un contact mai mult decat vizual. Ne-am si atins... asa finut, fara urmari vizibile de nici o parte a baricadei. In fine, suficient cat sa ma puna cu picioarele pe pamant. Ca tocmai asta presimteam sau ca a fost doar o intamplare, nu mai stiu sa spun. Cert e ca de cele mai multe ori, se intampla sa am aceste presimtiri fara sa se intample absolut nimic. Deci nu se poate defini ca o presimtire. Deci a fost o intamplare. Deci fac excel de zel de deci... Fraza soferului masinii de care m-am simtit eu atrasa a inceput cu Fa!... asa ca va dati seama cate mi-a spus despre nivelul meu intelectual, si nu numai. Deci, ii dau dreptate.
Se mai intampla cateodata cand sunt eu insami la volan. Atunci ma gratulez singura. Tot la acelasi nivel intelectual. Pentru ca de multe ori nu ma mai concentrez la drum si uite asa ma vad cum trec maiestuos pe culoarea galben-rosu. Lucky me, nu am facut-o chiar asa de oaie pana acuma dar nu se stie niciodata...

In fine, vom trai si vom vedea. Ce si cate o sa mai fie. Si unde.
Cam atat pentru azi.

Scena de dinainte de aeroport (de ras mult)

Cat de ironica poate sa fie viata asta cu mine... Va mai amintiti ce spuneam in postul trecut? Ca de data asta voi ateriza cu sania lui Mos Craciun? Ei bine, sa nu ziceti ca nu v-am spus.

Iaca ce mail primesc eu azi dis de dimineata cand ajung la servici in jur de 11... Si ca orice employee committed to the company imi verific first of all mailurile personale instead of the office ones.







Ce sa mai spun, life is funny. Acuma abia astept sa se aproapie momentul. Nu ca sa ajung acasa ci ca sa vad ce si cum o sa se intample :) Macar daca tot o sa zbor cu mosul sper sa si pot canta: "Mosule, ce tanar esti..."

Concluzie:
A zbura, zburare ... din prima conjugare (gogule, ca bine zici)