De Noul An

Sau un altfel de greierele si furnica

"A fost o data ca niciodata un greiere intelept si o furnica neghioaba. Cat a tinut vremea frumoasa de vara, greierul s-a distrat si s-a jucat, zbenguindu-se cu tovarasii sai in toate partile prin razele de soare, benchetuind somptuos in fiecare zi, bucurandu-se de hrana frunzelor si picaturilor de roua, nepasandu-i niciodata de ziua de maine si cantand mereu acelasi cantec linistit si monoton.
Dar a sosit iarna nemiloasa, iar greierul, uitandu-se in jur, a vazut ca prietenii sai, florile, au murit si a stiut astfel ca vremea sa se apropie de sfarsit.
Atunci s-a simtit bucuros ca fusese asa de fericit si nu si-a risipit viata.
- A fost foarte scurta, si-a spus, dar a fost foarte placuta si cred ca am scos tot ce se putea scoate din ea. Am baut in soare, am trandavit in aerul cald si bland, am jucat jocuri vesele in iarba unduitoare, am gustat sucul frunzelor verzi, dulci. Am facut tot ce am putut. Mi-am intins aripile, mi-am cantat cantecul. Acum ii voi multumi lui Dumnezeu pentru zilele insorite care au trecut si voi muri.
Spunand acestea, s-a trantit sub o frunza ruginita si si-a intampinat soarta asa cum ar trebui s-o faca toti greierii curajosi; iar o pasarica care trecea pe acolo l-a ridicat cu gingasie si l-a inmormantat.
Ei bine, cand neghioaba furnica a vazut asta s-a umflat grozav, plina de o ingamfare fariseica.
- Cat de multumita trebuie sa fiu, spuse ea, ca sunt harnica si prudenta, nu ca acest biet greier. In timp ce el zbura din floare in floare, distrandu-se, eu munceam din greu, punand deoparte pentru iarna. Acum el e mort, in timp ce eu ma voi aranja comod in casa mea, calda ca sa mananc toate lucrurile bune pe care le-am strans.
Dar, in timp ce vorbea, a venit gradinarul cu lopata si a nivelat musuroiul unde locuia ea si a lasat-o moarta printre ruine.
Atunci aceeasi pasarica buna care inmormantase greierul a venit, a ridicat-o si a inmormantat-o si pe ea; dupa aceea a compus si a cantat un cantec, al carui refren era "Adunati boboci de trandafir cat timp puteti". Era un cantec foarte frumos si un cantec foarte intelept, iar un om care traia in acele zile si pe care pasarile, iubindu-l si simtind ca era unul de al lor, l-au invatat limba lor, l-a auzit din fericire si l-a scris, astfel incat toti il pot canta pana in ziua de azi."

Jerome K. Jerome - Arta de a nu scrie un roman

P.S. Tot de Noul An - Carpe diem quam minimum credula postero