Eu nu pot sa iau lucrurile asa cum sunt...

... si asta este extrem de enervant cateodata.

Si nici nu pot sa le las sa fie. Sa le las sa fie asa cum sunt ele, de la mama natura. Sa le las sa curga si decurga, sa se intample sau nu - sa fie pur si simplu.

Nu nene!!! Pana nu le intorc eu pe toate partile si nu le sucesc si rasucesc pana se alege praful de ele si pana nu mai inteleg nici macar eu nimic, nu ma las! Pai da' de ce? Pai da' de unde? Pai cum? Pai de ce asa si nu asa? Si o tinem tata asa pana-n luna si in stele. Si-n sateliti sau gauri negre (pe ei si ele de ce sa ii si le uitam?). Adica mai precis, pana o sa o iau razna si eu si ele (adica lucrurile, in caz ca s-a pierdut pe undeva pe drum ideea) si cei din jurul meu (adica nimeni).

Ca sa nu fiu ipocrita. Nu pot sa nu recunosc ca de cele mai multe ori rezultatul este bun, dar nu intotdeauna. Si asta este de-a dreptul enervant! Atunci cand nu e de bine, o iau de la inceput... si ma invart asa in jurul cozii ca un caine plouat si infometat (o comparatie jignitoare la adresa cainilor, recunosc).

Si este si extrem de extenuant. Ma pierd in amanunte, pierd esenta, ma dau de-a berbeleacul dupa esenta asta, ma strofoc, gasesc raspunsuri, nu gasesc raspunsuri, ma intorc, ma sucesc, incerc sa privesc detasat, nu mai privesc detasat, sunt obiectiva, sunt subiectiva, ma intorc iar, imi izbesc neuronii inexistenti de toti peretii dreptunghiulari ai creierului meu, ii ametesc si pe ei si ... gata! ca am obosit deja si eu si ei (saracii, mi-e mila de ei cateodata). Anyway, putin somn de infrumusetare si o luam de la capat. Cat de nociv poate sa fie asta???

Si cu toate ca realizez aberanta si absurditatea situatiei, nu ma pot controla.

Cam atat.

P.S. De cateva zile sunt setata pe modul blogging style. Adica ma aberez ca sa am si eu ce sa scriu ca de... am blog, da?